Din această vibrație...

Ah, sufletul viorii în inima poeziei...,
Cum atinge această coardă sensibilă a metaforei...

Ah, sufletul poeziei în inima viorii -
Acest cântec sublim din însoțirea delicată a metaforelor...

Ah, cum vibrează în noi acest rafinament intim al artei:
metaforă cu metaforă, sunet cu sunet, șoaptă cu șoaptă,
armonie cu armonie -

Ah, această trăire extraordinară din înflorirea iubirii noastre...

Atâtea pergamente vii...

Atâtea flori, atâta roz
Și chipul tău în fluturi,
Atâta vis, atâtea flori
Și-atâtea paradisuri...

Atâtea poezii regești
Și simbolism în fluturi
Și flori pe ii și în povești
Și pasiuni din mituri...

Atâtea pergamente vii
Pe norii înserării,
Parfum de vers, parfum divin,
Pe rochia primăverii.

Atâtea flori în liturghii,
Și libertăți de muguri,
Și în legende cununii
De fluturi cu luceferi...

Atâta romantism în flori
Și dragoste-n pictură
Și buze dulci și nostalgii
În cântecul viorii.

Din sufletul florilor...

Într-o noapte mi-ai adus toate florile pământului
și această dragoste a universului floral din poezii...
Într-o zi am simțit parfumul caldei inspirații
și de atunci am început să-ți scriu în fiecare noapte
pe fiecare frunză, pe fiecare lujer, pe fiecare petală,
pe fiecare stamină,
colorându-ți cu tandrețe visele -

Ah, sufletul florilor în noapte......................................

Când soarele strălucește pe cerul poeziei....

...Și soarele strălucea pe coala albă a viitorului
printre crengile copacilor
ca un evantai
pe fața poeziei...
Și soarele strălucea
în visele copiilor
ca un disc de foc
printre ramurile înmugurite ale copacilor.
Pe portativele timpului
ca niște note vindecătoare
cu razele iubitoare
În cărțile de istorie
strălucea soarele...
Ca un evantai
pe chipul strămoșilor...

Din această dragoste poetică

Într-o noapte soarele a venit la mine
și m-a sărutat pe frunte
cu gura ta...
Printre trestia de zahăr
peste luciul metaforelor
într-o noapte
soarele s-a aprins ca o poezie
în mijlocul lacului...
Eu, ca un pescar de vise
l-am așezat pe bolta cerului
la ora când tu
l-ai sărutat cu gura ta de muză
pe fruntea cuvintelor,
iar el s-a transformat într-un lan de grâu
și apoi într-o pâine rotundă mare și caldă
pentru a sătura foamea copiilor orfani
din lumea întreagă...
Într-o zi soarele a venit la tine și te-a sărutat pe inimă
cu gura tuturor copiilor
pe care tu i-ai săturat într-o noapte
cu dragostea ta poetică...

Emoții de iarnă...

E iarnă din nou peste lume,
E iarnă și tu mă aștepți...,
E iarnă când luna atârnă
De brazii cu inima-n vers.

E iarnă din nou peste lume,
E iarnă și tu mă aștepți...
Doi îngeri cu aripa-n gânduri
Și vise cu chipuri de cerbi.

E iarnă din nou peste lume,
E iarnă și tu mă aștepți...
Cuvintele se joacă în rime,
E iarnă cum nu a mai fost.

E iarnă din nou peste lume,
E iarnă și eu te aștept...
Pe cetina cărții cu visuri
Și flori de zăpadă în vers.

Din aceast simfonie florală...

Și când lumea va adormi, în lumina dimineții,
florile se vor deschide precum păsările paradisului
pe bolta cerului, în albia norilor, în inima cuvintelor,
pe crestele munților, în liniștea rugăciunii...
Ca niște fluturi albi se vor deschide pe buzele universului...
Ca o frescă renascentistă în arta sunetelor -
Această simfonie florală din ochii tăi.