Powered By Blogger

duminică, 28 aprilie 2019

Știu că ești acolo...

Știu că ești acolo
îngândurată ca și mine,
înveșmântată în frunzele universului
și în dramele covârșitoare ale istoriei...
Știu că ești acolo
ca o lumină eternă în profunzimea artei...
Știu că ești acolo
ca o ramură de măslin,
ca o floare de migdal..,

Știu că ești acolo, dragostea mea
Știu... ❤

sâmbătă, 20 aprilie 2019

Cucule mai cântă-mi versuri...

Cucule mai cântă-mi versuri,
Printre florile de nuc...
Sau să-mi vii în cimitire
Glasul morții să-l astupi...

Cucule mai cântă-mi versuri
Dintr-un zarzăr înflorit
Și adu-mi parfum de viață
Din pădurea de argint.

Adu-mi crucea biruinței
Și un strop de adevăr
Și din flori, iubirea mamei
Și din apă, gust de cer.

Cucule auzi-mi doina
Și mai cântă-mi încă odat'
Pentru toată omenirea
Care a fost și a plecat.

luni, 15 aprilie 2019

Acest ev mediu de neuitat...

Iminența -
           în fluxul memoriei
            ca o torță aprinsă în prezentul continuu,
           punctul de frecare
            a două sensuri în purgatoriul lingvistic...

Iminența -
           forța motrice,
            punctul de reper
          în centrul istoric
           al fostei civilizații,
           al fostelor edificii emblematice...

Iminența -
            un radiant simbol
                      al pericolului....
      Ca un început al judecății de apoi
      Poate, un semn... al prăbușirii...
      Acest ev mediu de neuitat. Incredibil.

vineri, 5 aprilie 2019

În acea dimineață...

În dimineața visului
  Zorii pictau
         dincolo de păduri
                 florile azurului
Nimic nou. Nu...,
   Doar tu pierdută
          în visul culorilor
                 în frumusețea infinită
                     a vivacității
                       cuvintelor.
În dimineața sentimentelor,
     în acea dimineață
          în care te-am întâlnit
                    pe tine
         muza poeziei mele...,
Totul era nou. Da...,
........................... Ca o adiere mistică dragostea ta.


                    Vă mulțumesc ! ❤

marți, 2 aprilie 2019

Ah, tu... dansul emoțiilor...

Atât de viu, atât de intens...
Atât de poezie
Ah, tu -
dansul emoțiilor
din nucleotidele mele...


(... încă nu pot răspunde la comentarii;
lucrăm la problemă😉).
Mulțumesc. ❤